Narcisism exilat

mai da-mi o sansa
caci mi le-am risipit pe toate
ia-mi zilele blestemate, le dau la schimb
pentru implinirea unui vis

raiul de legende si coline
pare mut in lancezeala dupa-amiezii
plec, toate panzele (sunt) sus
nascuta din lut, sunt coaja pamantului

daca intind spiritul meu spre trupu-mi pierdut
ce da tarcoale prin mormintele din cimitir
un suflet gol precum o mare fara apa
departe ajung si totusi pe loc sunt

am o stea dubla - una verde ca speranta
si alta rosie ca iadul
arunca asupra-mi o umbra tulburatoare
ravnesc nepasarea pentru a scapa de durere

monstruozitatea e frumoasa
cand sfortarea fanteziei creapa
solemn ca leul si trist ca pasarea de prada
invata-ma sa nu-mi pastrez sufletul in gheata.